Pasiunea pentru psihologie este, de fapt, pasiune pentru viață și echilibru personal; iar eu mi-am propus să nu las acest echilibru să lipsească din viața mea. Tind spre a fi o persoană pasionată, atât în ceea ce privește activitatea profesională, cât și atunci când vine vorba de oamenii cu care lucrez.

Nu încerc să fiu perfectă, ci mai degrabă cât mai autentică: pentru că știu că dacă eu nu sunt așa, cel mai mult are de suferit relația terapeutică din fiecare ședință în parte. Mă reprezintă calmul, îmi place să ascult și să înțeleg înainte să intervin, mai ales pentru că știu că fiecare persoană cu care discut are o poveste unică, trăită prin propriile filtre și valori.

Astfel, scopul meu în terapie nu este să încadrez în ”cutiuțe” diagnostice sau tipizate experiențele personale, ci mai degrabă să le scot din acele cadrane și să ajut oamenii să le înțeleagă, să le accepte și să le întoarcă în favoarea proprie.